MITOLOGIE CHINEZA

Ca si religiile mai târzii (taoismul, confucianismul), mitologia chineza arhaica e mai mult un fenomen cultural
si etic decât unul de religie sau filosofie mistica; de imensa varietate, mitologia arhaica e prea putin
cunoscuta în structurile ei originare: vechiile mituri au fost adesea uitate din cauza rationalismului taoist
ulterior, fie si datorita dificultatilor de lectura a scrierii arhaice.

În epoca cea mai veche se pare ca ar fi existat aproape un monoteism, reflectat în cultul unei fiinte
supreme conducând universul: zeul SHANGDI,care nu era privit ca divinitate creatoare, ci ca o forta
cosmica centrala, incompatibila cu notiunile de rau, alterare, neadevar, dar care distribuie rasplatile si
pedepsele cu un echilibru justitiar fara gres.

Daca în epoca dinastiei Chang (mileniul II îen) cultul înnoit îl apropiase de treburile imperiului (acum era zeu
al razboiului, recoltelor, ploii si destinelor omensti), în confucianism (desi Confucius îl numise "gigant")
importanta sa scade , pâna când zeul e redus la o simpla personificare a cerului (tian), pentru ca în
epoca moderna shangdi sa însemne zeu (ca nume comun). Sursele mitologiei clasice sunt multe dar
disparate (baza ramânând totusi stravechea enciclopedie Cartea muntilor si marilor). Aceasta veche
mitologie, ca fenomen cultural de foarte lunga continuitate, e poate cea mai comprehensiva în ceea ce
priveste mitizarea lumii fenomenale: miturile chineze desfasoara un evantai de elemente de la cele mai
abstracte notiuni pâna la fabulosul cel mai plastic. Dar, desi o lume atât de specifica cu o civilizatie
cntinua si originala, China a produs mituri fundamentale de circuit universal (de exemplu mitul potopului).
Exista doua cosmogonii succesive, cu un mare diluviu intercalat:

a) haosul primordial Hun-dong, personificat ca împarat lipsit de cele 7 orificii ale vietii, cere perforarea
necesara, dar la ultima moare, producând din sine însusi universul; însa de fat universul organizat îl
compune abia PANGU, omul cosmic primordial care, dupa un somn de 18 milenii într-un ou, sparge
gaoacea eliberând materia prima din care se constituie cerul si pamântul în formele cunoscute;

b) potopul dezlantuit ameninta sa nu se mai curme, pâna la interventia dragonului YU, care obtine din cer
o harta a pamântului si izbuteste sa ghideze puhoaiele (în alta varianta, pâna la interventia zeitei NU WA
care, împreuna cu sotul si fratele ei FU XI repara universul distrus de potop si nasteun numar mare de
bucati de carne informa pe care, scapându-le din cer pe pamânt, produce omenirea). Miturile arhaice
spun ca la început existasera legaturi permanente între cer si pamânt, circulatia fiindu-le accesibila în
ambele directii si oamenilor si zeilor, pâna când CHOUANG-SU le-a întrerupt, relatiile reluându-se apoi în
sens unic (de la cer la pamânt) si rar.

Panteonul clasic se înmulteste în primele milenii foarte mult, încât un edict imperial limiteaza la 600 lista
zeilor oficiali. Fantezia chineza clasificase divinitatile dupa toate evenimentele primitive memorate de
traditie, dupa toate fenomenele cosmice, pentru întregul mediu ambiant natural, ca si pentru toate
îndeletnicirile omenesti posibile în epoca. Dupa potop apare zeul solar YANGDI concomitent cu stranepotul
sau CHOU YONG, zeul focului; dar sunt tot atunci zei ai apelor (Yu Kiang si Ho Bo), vântului (Feng Bo),
tunetului (Lei Kong), desigur un zeu al mortii (Yen-lo), unul al longevitatii (Shou-lao), unul al fericirii
(Tai-fen), ca si multi zei cu arii atributive strict delimitate dar si cu zone duble din arii aparent contrare
(fenomen posibil în istoria Chinei antice): KUAN-DI, zeu al razboiului si culturii; apoi LU XING, zeul
functionarilor, CHONG KUI,al grelelor încercari, TSAI SHEN, al bogatiei, WENCHANG Tadi, al literaturii,
TSAO CHONG, al bucatariei si artei culinare. Dupa aceea erau divinitatile nefaste: mama imperiala - Hsi
Wang-mu, dragonul - Ciyou, dragonii buni si rai, zânele (Maku, traind 3 ere), împarati cu rol de eroi
civilizatori (Yao, Huangdi), dar si eroi legendari (arcasul Yi, mandarinul zburator în Luna - Wang-ho).

TAOISMUL, introdus de filosoful Lao Zi, a formulat o doctrina religioasa de structura filosofica si morala,
încorporându-si o mitologie proprie, cu un panteon redus la minimum si cu o epica simplificata: tao (dao) e
în parte similar cu ideea de logos (la Heraclit), considerat forta cosmica primordiala, atotputernica si
ubicua, adica absolutul. Dintr-un mit mai vechi, taoismul reia ideea celor 2 principii primordiale, vazute ca
primii zei nascuti din haosul initial: Yin (principiul feminin) si yang (principiul masculin), datorita carora s-a
operat despartirea cerului de pamânt, haosul de obârsie fiind apa. Mitologia taoista divizeaza cerul în 4
imperii, conduse de zeul suprem Yudi (Împaratul de Jad); alte câteva divinitati din panteonul clasic (ca
zeita Hsi Wang-mu) reapar cu biografii modificate.

CONFUCIANISMUL, predicat de Kong Fu Zi (550-478 îen) dar statuat ca relegie oficiala abia sub dinastia
Han (sec. II îen - sec.III en), a devenit mai mult un sistem politic (considerat mai târziu reactionar), care nu
s-a dispensat de o mitologie elementara, pornita de la reluarea acelorasi principii Ying si si Yang, socotite
principii cosmice de energie primordiala, unul negativ, altul pozitiv, dar apoi încorporând partial cultul
naturii si al stramosilor; guvernarea statului urma sa-si caute modelul în ordinea cosmica, iar împaratul, ca
sacerdot suprem, aducea sacrificii cerului la solstitiul de iarna, si pamântului, la cel de vara

BUDISMUL chinez debuta cu un mit ad-hoc: împaratului MINGDI (58 - 76 en) i-a aparut în vis un om de aur,
considerat însusi Buddha Sakyamuni. Totusi prezenta budismului în China se citeaza abia din 217 e.n., iar
sistemul adoptat - MAHAYANA - are ca divinitate principala pe BODHISATTVA KUAN YIN (un sincretism
între zeita clasica a îndurarii Kuan Yin si divinitatea plurala budista Bodhisattva).